Bun Venit pe free-fun.MyForum.ro :: M. EMINEMscu - Floare albastra (Live)

Trimis: 18/12/2008 19:38

Sper Sa va Ajute !

„Floarea albastră”
de M. Eminescu
—comentariu literar—

Mihai Eminescu a fost şi este cel mai mare poet şi scriitor român. S-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani, în familia unui mic proprietar de moşie. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, avea o colecţie de lucrări literare naţionale şi străine, poetul a atins mîna de timpuriu în praful acestor cărţi şi a conceput din dragoste către ele o patimă nobilă şi nestinsă.
Eminescu este omul perfect al culturii româneşti şi un „uomo universale”, cunoscînd în adîncime astronomie, filozofie, matematică, fizică, sociologie.
Eminescu s-a stins din viaţă la o vîrstă deosebit de fragedă, dar în decursul acelor cîţiva ani trăiţi a reuşit să aducă la lumina zilei opere de înalt preţ şi valoare, cum ar fi: romanul „Geniul pustiu”, nuvela filozofică „Sărmanul Dionis”, povestea „Făt-Frumos din lacrimă” ş.a.
De-a lungul vieţii , Eminescu a scris poezii filozofice precum „Luceafărul”, „Scrisoarea I”, poezii de inspiraţie folclorică sau mitologică „Revedere”, poezii ce au ca temă natura-„Sara pe deal”, „Lacul”, sau iubirea- „Floarea albastră”.
Publicată în revista „Convorbiri literare”, poezia „Floarea albastră” constituie întâiul mare semn al operei viitoare.
Poezia aparţine genului liric,ca specie literară este idilă, fiind ilustrată prin imagini artistice şi figuri de stil, tablouri din natură şi pătrunzătoare senzații interioare, cu predilecţie sentimente de dragoste.
„Floarea albastră” are la bază tema iubirii şi a naturii, aspiraţia poetului spre iubirea ideală, spre perfecţiune, care nu se poate împlini.
Ideea centrală exprimă tristeţea şi nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea împlinirii cuplului erotic.
Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme „floarea”,reprezentînd efemeritatea, delicateţea, fiinţa care păstrează dorinţele şi „albastru”, simbolizînd infinitul, depărtările mării şi ale cerului. Eminescu înseamnă în titlu femeia ideală.
În structura poeziei se dinsting două părţi structurate pe două planuri şi anume:ideea cunoaşterii absolute ( cuprinsă în primele trei strofe) şi aceea a cunoaşterii terestre (strofele 5-13). Cele două ipostaze sunt despărţite de reflecţiile poetului din strofa a IV-a.
Poezia este alcătuită sub formă de monolog întrerupt de dialog.
Versificaţia este trohaică, rima îmbrăţişată, măsura de 7-8 silabe.
În „Floarea albastră”, Eminescu evocă amintirea unei poveşti ce a eşuat din cauza confuziei bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit.
Expresivitatea se realizează prin figuri de stil şi imagini artistice. În această poezie se deosebesc figuri de stil ca de pildă metafore:”cîmpii asire”, „întunecata mare”, „piramidele-nvechite”;metafore personificatoare: „izvoare plîng”; epitete : „bolta cea senină”, „trestia cea lină”, „foi de mure”;aliteraţii: „senina – lina”; asonanţe „ căldura-gura”; comparaţii: „ca un stîlp eu stam”, „roşie ca mărul”.
Imagini artistic:vizuale (descrierea naturii şi autocaracterizarea fetei),auditive („izvoare plîng în vale”, „şi mi-i spune”), tactile(„mi-oi desface d-aur părul /să-ţi astup cu dînsul gura”).Cele trei epitete „ce frumoasă, ce nebună dulce floare” cuprinse în versurile exclamative exprimă vitalitatea sentimentului.
Epitetul cu valoare de simbol „dulce minune” sugereză că apropierea de fiinţa iubită este egală cu miracolul, astfel încît epitetul devine metaforă.
Pe lîngă figurile de stil, pentru a spori expresivitatea textului, poetul foloseşte un şir de motive literare cum ar fi: motivul lunii,motivul codrului- care este locul privilegiat pentru împlinirea erotică; motivul mării întunecate ce apare ca matrice a universului,motivul stîncii, izvorului ş.a.
Motivul central, care corespunde cu titlul poeziei este „floarea albastră” care exprimă oboseala cosmică a celui căzut din ideal în real, puterea trăirii unei tristeţi dilatate cosmic, căci nici geniul, nici făptura gingaşă ca floarea şi pură ca albastrul cerului, nu-şi găsesc împlinirea.
„Floarea albastră” poate fi asemănată cu poemul „Luceafărul” scris de acelaşi poet M. Eminescu întrucît au temă comună „iubirea ca aspiraţie neîmplinită”, numai că în „Floarea albastră” predomină mai mult spaţiul feeric al naturii,ca loc privelegiat pentru împlinirea visului erotic, iar în „Lceafărul” predomină spaţiul cosmic.
„Floarea albastră”,înmiresmată de tinereţe şi de graţie, adresează invitaţie vicleană de iubire visătorului care uită de viaţa-i fugară, de cele mai înalte gînduri care-l abstrag, contrapunîndu-i vraja codrului, luminişul secret- un refugiu pentru sărutări, afirmă Constanţa Bărboi referitor la poezie.
Personal m-a impresionat mult această poezie prin naturaleţea expresivităţii şi limpezimea ideilor care produc aproximativ spontan adeziunea cititorului.

-- Daca mai aveti comentari sau povesti.. va rog faceti un topic nu e asa de greu sa ajuti :| --